miercuri, 13 octombrie 2010

The Ledbury, restaurantul anului 2010

Restaurantul The Ledbury a fost numit Restaurantul Anului în Marea Britanie în cadrul National Restaurant Awards 2010, depăşind celebrele restaurante The Fat Duck şi Bistro Bruno Loubet. Condus de cheful Brett Graham încă din 2005, The Ledbury a primit de asemenea Premiul “Best Front of House Award”.
William Drew, editor la Restaurant Magazine, revista care premiază anual cele mai bune restaurante din Marea Britanie, a declarat că: “Industria restaurantelor din Marea Britanie şi-a revenit spectaculos după declinul din ultimii ani, iar standardul câştigătorilor de la National Restaurant Awards, reflectă foarte bine acest lucru (…) Încoronarea restaurantului The Ledbury ca fiind restaurantul anului în Marea Britanie este pe deplin meritată. Brett Graham l-a făcut   să fie un restaurant cu adevărat genial, în care preparatele sale absolut splendide completează servirea deosebită”. 
Tot în cadrul National Restaurant Awards a fost numit Cheful Anului 2010, Claude Bosi, chef la Hibiscus din Londra, restaurant aflat pe locul 4 în topul celor mai bune restaurante din Marea Britanie.
Iată cum arată clasamentul celor mai bune 10 restaurante din Marea Britanie:
1. The Ledbury, London
2. The Fat Duck, Berkshire
3. Bistro Bruno Loubet, London
4. Hibiscus, London
5. The Walnut Tree, Monmouthshire
6. Restaurant Sat Bains, Nottingham
7. Bar Boulud, London
8. The Square, London
9 The Waterside Inn, Berkshire
10. Galvin La Chapelle, London

www.horeca.ro 
www.a4f.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parearea voastra conteaza.