miercuri, 13 octombrie 2010

ANAT a lansat Travel Industry Card

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, emite pentru lucrătorii din industria ospitalităţii precum şi pentru partenerii la acest proiect, Travel Industry Card, prin care oferă acestora o serie de facilităţi şi discounturi. Potrivit preşedintelui ANAT, Corina Martin, Travel Industry Card oferă posesorilor facilităţi la hoteluri, restaurante, farmacii, lanţuri de clinici medicale etc.
Posesorii acestui card, care va avea şi rol de legitimaţie şi va atesta apartenenţa la industria turismului din România, vor beneficia de multe reduceri: “În primă fază se merge pe o multitudine de discounturi oferite de către partenerii ANAT la acest proiect. În etapele următoare Travel Industry Card va include şi funcţia de asigurare medicală de călătorie (începând cu 2011) precum şi pe cea de mijloc de plată /card bancar (2012)”, se arată în comunicatul ANAT. “Acest card este un proiect la care lucrăm de câteva luni. 

Ne-am inspirat şi noi de la alte ţări, precum Germania, unde există un astfel de card. Şi cum vrem să fim mereu pioneri, am vrut să fim primii care lansăm un astfel de produs”, a declarat Corina Martin.
Cardul emis de ANAT a fost lansat pe 7 octombrie la deschiderea Târgului Internaţional de Turism Winter Holiday, când preşedintele ANAT, Corina Martin, a oferit primul Travel Industry Card, ministrului Turismului, Elena Udrea.
Patronatul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) este cel mai puternic şi mai dinamic patronat din industria turismului, cu peste 800 de membrii activi (agenţii de turism) şi asociaţi. Partenerii ANAT din cadrul acestui proiect îşi desfăşoară activitatea în domenii diferite, de la prestări de servicii la vânzări de mărfuri şi echipamente, servicii de alimentaţie publică, cazare, transport, rent a car etc.

sursa: horeca.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parearea voastra conteaza.